Sarbatori Fericite!

România, în drumul ei către bunăstare

2gether

Despre români

"Majoritatea românilor ratează odată cu maturitatea. Sunt geniali în copilărie, sclipitori și plini de talent în tinerețe și ratați la maturitate."

Mircea Eliade - Nuntă în cer

Tastați 666... invers!

Astăzi mi-a venit un mass message absolut incredibil pe YM. Eram atenționat că dacă sunt amenințat de un bandit să scot bani de pe card, tot ce trebuie să fac este (în afară de a-mi păstra calmul) să tastez codul PIN invers. Banii vor fi totuși dați de către bancomat, dar Poliția va fi înștiințată că sunt victima unui jaf. Mi-a venit să pocnesc de râs. Păi cum naiba tastez invers codul 1221, de exemplu? După ce a devenit evident că mesajul este o mare tâmpenie, am gugălit și am dat de următorul articol, ce lămurește lucrurile.

Măi băieți cu massuri... mai verificați și voi informația. Și nu din trei surse, cum scrie la carte, ci măcar dintr-una singură, dar credibilă.

Totu-i de ciordit

Instantaneu surprins în frumoasa reședință de județ Reșița pe numele ei.


Iată că bunii locatari dintr-un bloc din centrul orașului sunt nevoiți să-și lăcătuiască gunoiul, fiind, chiar și acesta, în pericol de a fi ciordit.

Hai la o Tsingtao!

În România, consumul de bere a scăzut cu zece procente în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Apropo de bere, circulă zvonul că ministerul mediului doreşte eliminarea sticlelor şi dozelor, adoptând modelul chinezesc Tsingtao: bere la pungă.


P.S. Mă întreb cum o beau chinezii. Cu beţele?

Colaborare fructuoasă

Guvernul, în prima sa şedinţă, a stabilit măsurile necesare pentru a realiza o punte peste problemele globale. Astfel, au început lucrările, PSD de o parte, PDL de cealaltă. După aproape un an, iată construcţia:

Amendaţi chiulăii!

După ce şi-au scremut minţile, legiuitorii au dat de forma finală a Legii educaţiei naţionale. Una din prevederile acesteia este amendarea părinţilor ai căror copii au fost prinşi chiulind de la ore. Cuantumul este de 500 până la 1000 de lei. În afară de faptul că nu îmi dau seama cum se va stabili valoarea amenzii şi nici cum vor încasa dascălii amenzile, nu comentez oportunitatea prevederii, ci doar mă gândesc şi la alţi chiulăi plătiţi din bani publici. Dacă un angajat în aparatul de stat nu poate să dea socoteală pentru chiul, fiindcă oricând există varianta “mersului pe teren”, parlamentarii ar putea să răspundă pentru absenţele nemotivate. Să nu uităm că rostul lor principal acolo este tocmai participarea la şedinţe în vederea legiuirii, nu?

În concluzie, propun să se stabilească şi pentru parlamentari amenzi în bani (plătite din buzunar) pentru chiul. Iar cuantumul să fie proporţional cu averile declarate.

Orizont

Să îţi vezi limitele este înţelepciune, să le ştii e dumnezeire.

(Am citat din adâncul puţ al gândirii mele)

Trei pentru muzicanţi

- Într-o noapte, faimosul lutier Stradivarius, ajuns acasă după o beţie straşnică, şi-a propus să construiască o cutie pentru vioară. Aşa s-a născut viola.

- Care este diferenţa dintre contrabas şi violoncel? Primul arde mai mult.

- Care este diferenţa dintre vioară şi violă? Niciuna, capul violonistului e mai mic.

ziua z

25 iulie - ziua în care trăim bine!

Cine-i tristu'?

Zilele trecute, pe una din Antene, se difuza o emisiune cu farse. În afară de faptul că mi se par absolut stupide astfel de show-uri, la ediţia cu pricina, printre alţi fraieriţi, l-am remarcat pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Farsa în sine nu face parte din discuţia aceasta, aşa că mă voi referi strict la atitudinea marelui om politic. Ei bine, iritat de faptul că rămăsese blocat într-o încăpere, nu mai prididea să îi înjure pe cei de afară. Tot al cincilea cuvânt era un bip. “F***-vă în cap, mă!”, era refrenul edilului-şef, de altfel un exemplu pentru comunitate. “Măi tristule!”, îl gratula pe cel responsabil cu deblocarea uşii. Halal domn intelectual, astea-s vorbe de politician, expresii de medic primar? Sau primar medic? Îmi imaginez convorbirea de la capul unuia întins pe masa de operaţie: soro, dă încoa bisturiul mă, f***** -n cap, şi tu bă, ăla cu masca pe figură, bagă o geană pe aparate mă tristule, să nu ne crape ăsta.
La mai mare dom’ primar, triştii vă salută... şi au drept de vot.

Neurovizion

Deşi am spus că nu voi mai urmări “Eurovision, the song contest” (îmi aminteşte de goooolden staaaaag), iaca că sâmbătă seara m-am proţăpit în faţa tv-ului să o văd pe fata balcanică performând. Nu am vrut să mai urmăresc porcăria de concurs din pricina aruncării, acum peste zece ani, pe ultimele locuri, a piesei, a superbei piese, Dincolo de Nori – Holograf. Şi, dintr-un masochism desăvârşit, am urmărit, până la ultima cântare, neurovizionul rusesc. Nu am de gând să comentez organizarea şi nici desfăşurarea evenimentului, ci doar faptul că acest aşa-zis concurs nu este altceva decât o mare porcărie politică. Dincolo de prestaţia artistică, se află notorietatea ţării reprezentate. Este clar că nu s-a votat actul artistic, valoarea, ci doar pasional. În afara punctelor din Moldova şi Spania, nu am reuşit mai nimic. De ce? Fiindcă aşa ne vede lumea! Concluzii:
1. Eurovisionul este o porcărie politică şi sper ca România să nu mai participe niciodată.
2. Suntem percepuţi în lume ca vai de noi, mici ca prim-ministrul.

Arbeit macht frei(er)

După ce au silit zeci de mii de firme să se închidă din pricina impozitului forfetar, onor Guvernul s-a gândit că totuşi ar putea renunţa la acest tip de fiscalitate pentru micii investitori. Constat că suntem ţara experimentelor. Însă făcute nu pe cobai, ci pe oameni, pe proprii cetăţeni. Şi nu de oameni de ştiinţă, ci de politicieni. Departe de mine aprobarea atrocităţilor mengheliene, însă îmi permit o comparaţie. Oamenii puterii, deţinătorii frâielor, cuţitului, pâinii, conduc ţara experimentând. Iar dacă până acum experimentele vizau, de exemplu, Învăţământul, Poliţia sau Armata, acum, din disperarea strângerii de bani, ele se abat asupra întregii Românii. Acea Românie a fraierilor care muncesc pe doi lei, a proştilor care-şi plătesc dările, a micilor patroni care au încropit o langoşerie. Şi lucrurile continuă, bomba mai sare încă...
Zilele acestea am prins un zvon care mi-a zburlit părul pe şira spinării: românul de rând se va pensiona la 72 de ani dacă e bărbat şi la 70 dacă e femeie. E râsu’ plânsu’. Doamne, vă imaginaţi vreunul din voi la 72 de ani călare pe vreo schelă, şofer de tir, cărând cu spinarea cartoane cu cico, prezentând ştirile la TV? Va fi ţara zombilor, cei din schimbul trei vor fi confundaţi cu moroii. Pe mulţi îi vor duce la lucru cu roaba. Şi asta pentru ca statul să strângă bani. Bani de la amărâţi pentru regii asfaltului. Iar dacă evoluţie înseamnă selecţie naturală, ei bine, în câţiva ani plaiurile mioritice vor număra doar trei categorii de cetăţeni: politicienii, afaceriştii deştepţi şi bugetarii.

Ai, n-ai, dai!

Grila de impozitare a IMM, inclusa in Ordonanta de Urgenta "cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale" a fost publicata in Monitorul Oficial de marti, 14 aprilie. Pragurile de venituri sunt stabilite in RON, cel mai mic impozit anual fiind de 2.200 lei.
Grila de impozitare, asa cum apare in textul final al Ordonantei publicata in MO:

Venituri totale anuale | Impozit minim anual
(lei) (lei)
----------------------------------------------------------------------------
0-52.000================2.200 ----------------------------------------------------------------------------
52.001 - 215.000==========4.300
----------------------------------------------------------------------------
215.001 - 430.000=========6.500
----------------------------------------------------------------------------
430.001 - 4.300.000========8.600
----------------------------------------------------------------------------
4.300.001 - 21.500.000======11.000
----------------------------------------------------------------------------
21.500.001 - 129.000.000====22.000
----------------------------------------------------------------------------
Peste 129.000.001=========43.000
----------------------------------------------------------------------------
Textul complet al ordonanţei aici.

Din nou asistăm la aberaţii guvernamentale. Din tabelul de mai sus, se desprind cel puţin două tâmpenii. Prima este impozitarea unei firme cu cifră de afaceri zero. Firesc ar fi fost ca impozitarea să înceapă cel puţin cu 1. Sub nicio formă nu văd logica impozitării unei firme ţinută în conservare. Practic, îi obligă pe cei cu societăţi fără activitate să le radieze, ceea ce implică, evident, venit la stat, iar dacă proprietarul doreşte ca doar de la anul să înceapă activitatea, va trebui să înfiinţeze o altă firmă, cu toate taxele şi autorizaţiile aferente. Deci, din nou bani la stat. Cea de-a doua aiureală este impozitarea în trepte ceea ce face ca o firmă cu cifra de afaceri de 52000 plus un leu să fie impozitată aproape dublu, cu 4300 de lei în loc de 2200, lucru care se repetă la toate palierele. Un leu în plus, impozit dublu. Bravo Boc.

Secretul autostrăzilor

Un hotel invizibil va fi lansat în Laponia anul viitor.
Fiecare cameră a hotelului, care va fi amplasată într-un copac, are forma unui cub din aluminiu şi sticlă, suspendat la 15 metri de pământ. Pereţii exteriori ai camerei de sticlă au proprietăţile unei oglinzi, astfel, hotelul este camuflat perfect în mediul înconjurător.
(Realitatea.net – 1 aprilie 2009)

De cum au ajuns noii guvernanţi la Guvern şi la guvernare, mi-am tot agitat neuronii pentru a înţelege calea şi modalităţile de investiţii, pe termen lung, în infrastructură. După ce au criticat de m-am săturat realizarea până acum a numai cinci kilometri de autostradă, au decis în prima fază că zeci de mii de metri se vor aşterne prin relieful patriei. Şi asta în ciuda crizei. Dar ce nu ştiam eu, muritor de rând, că maimarii ţării deţin Secretul Autostrăzilor.
Adus din îndepărtata Laponie, Secretul va fi pus în aplicare, iar peste patru ani, întreaga Românie va fi brăzdată de nenumărate autostăzi. Prima dintre ele, Bumbeşti-Livezeni.

Sondaj ciudat

http://www.sondaje.ro/survey.aspx?id=22

Un exemplu tipic de sondaj buimăcitor. Eu cel puţin nu înţeleg nimic din el. Dacă vrei să răspunzi afirmativ la întrebare, unde aplici? Pe vot sau pe alb?

Nume şi "pronume"

Trecând cu ochii peste o ştire dintr-un ziar, constat că viaţa bate filmul. Mai precis, numele reale le bat pe cele date de dramaturgi personajelor inventate. Ştiu că nu e frumos să râdem de nume sau defecte fizice, că de... aşa ne-a-nvăţat la şcoală, dar nu mă pot abţine. Cu scuzele de rigoare, iată titlul:
Vili Pasăre şi Roberto Păducel, denunţaţi de Titina Pitropu
Şi culmea, autoarea articolului se numeşte Mirabela Bubatu.

Pe vârfuri

Am avut un sentiment de jenă când Boc, prim-ministrul României, a fost surprins de aparatele foto ridicându-se pe vârfuri la o poză de grup. Am spus poză... nu mai râdeţi. Jena m-a cuprins şi mai tare când acelaşi Boc, prim-ministrul României, intervine într-o emisiune, în direct, pentru a se disculpa. Jenant! Avea două variante de a proceda. Prima ar fi fost, evident, cea în care nu trebuia să intervină în emisiune. A doua, varianta Becali îi spun eu, în care intervine şi o dă pe glumă… hai mă băieţi, ce draku, am încercat sa fiu şi eu mai mare ca gagica din stânga mea. A ales-o pe cea proastă, a treia. Normal că proastă, pentru că chiar (cacofonie intenţionată) preşedintele Băsescu face mişto de statura lui.
Am să trec peste Boc şi mă voi referi la atitudinea unora de a încerca să pare ceea ce nu sunt. Este în sângele unora să impresioneze: nu au covoare în casă, dar au telefon mobil. Atitudinea asta balcanică, precum osmoza, pleacă de la individ şi ajunge la a fi percepută ca atitudine de ţară.
Nu vă ridicaţi pe vârfuri, ci fiţi voi înşivă. Be yourself.

P.S. Cred că episodul va rămâne în istorie sub numele de Principiul Boc

Gândul lui Oprescu

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, anunţă, într-un interviu pentru Gândul, că nu va candida pentru Cotroceni anul acesta şi că-l va susţine pe Crin Antonescu. Primarul general spune că va fi alături de Crin, ca o „replică morală” a gestului făcut de acesta în vara lui 2008, atunci când liberalul l-a susţinut în campania pentru Primăria Generală, împotriva tuturor politicienilor care luptau contra sa.
(Gândul - 24 martie 2009)

Spre Cotroceni II

Dacă ratez această misiune (preşedinţia României - n.n), de a reprezenta valorile PNL sau spiritul lui în competiţia prezidenţială, la ce îmi mai trebuie putere după aia? Ca să fac ce? Să pun deputaţi data viitoare când vor fi alegeri sau eventual să mai numesc nişte miniştri când mai venim la guvernare? Nu vreau să fiu un preşedinte al partidului ca să pun miniştri şi să împart deputaţi şi eventual să arbitrez conflicte din filiale.

(Crin Antonescu - Realitatea TV, 21 martie 2009)

Echinocţiu insomniac

Azi, 21 martie, trecem la condiţia de primăvară. Astronomic vorbind, nu social sau politic. Echinocţiul de primăvară. Adică ziua este egală cu noaptea. Tot 21 martie este considerată (din 1991) Ziua internaţională a combaterii insomniei... sau, altfel spus, Ziua Insomniei. Aşa că, va trebui sărbătorită. Cum? Fiecare după poftă... prin somn sau prin nesomn.
Eu propun, dacă tot e vorba aici de combatere, să fie sărbătorită astfel: cei care dorm ca pruncii după băiţă să stea treji până aţipesc, iar cei cu ochii bulbucaţi de insomnii să bage capu’n pernă şi să îi treacă toate transpiraţiile. Sau ardeţi cu toţii un chef, după care sigur se doarme bine. Că e echinocţiu... nu?

Spre Cotroceni!

În ultima lună a acestui an, după primul mandat de cinci ani, vom alege preşedintele României. La ora actuală, în mod cert, există două curente de opinie: pro Băsescu şi anti Băsescu. Evident campaniile electorale vor fi construite exact pe aceste două idei. Cea pro Băsescu este simplă şi mizează pe electoratul portocaliu care admiră preşedintele jucător, pe Elena Udrea şi şpriţul de la Golden Blitz. De cealaltă parte, în schimb, este interesant ce se întâmplă. Aici, văd trei variante: candidatul PSD, candidatul PNL şi/sau candidatul-surpriză.

Candidatul-surpriză. El este genul de aspirant la fotoliul prezidenţial care va marşa pe voturile indecişilor. Este tipul charismatic ce îşi creează în juru-i o anumită aură şi speră în mobilizarea la vot a celor ce iubesc justiţiarii, eroii.

Candidatul PSD. Lucrurile sunt, cel puţin până acum, clare. Acesta este Mircea Geoană. Lui Năstase i s-a închis, ermetic, posibilitatea candidaturii, odată cu termopanele. Despre Geoană, cu părere de rău, dar nu îl văd absolut deloc caftindu-l pe Băsescu în alegeri.

Candidatul PNL. De fapt bătălia se dă între Tăriceanu, actualul preşedinte liberal, şi Crin Antonescu, pretendentul la fruntea partidului. Cum cel ce va deţine această funcţie, în urma congresului, va fi candidatul pentru Cotroceni, miza este mare. Am urmărit confruntarea de idei a celor doi pe Antena 3 la Sinteza Zilei. În timp ce Crin Antonescu dorea o dezbatere pe tema prezidenţialelor, a programelor, a ideilor, Tăriceanu avea o singură ţintă: umilirea lui Antonescu. Crin Antonescu. Că are absenţe în parlament, că nu şi-a asumat răspundere ministerială, că are doar discursuri condimentate. Se naşte astfel întrebarea: Tăriceanu vrea ca PNL să aibă un candidat împotriva lui Băsescu? Eu cred că nu. Miza lui este simplă. Rămâne preşedintele PNL, candidează şi pierde. Pierde alegerile, dar posibil să aibă înţelegeri. E bun preşedintele-jucător, nu? Şi tot cu părere de rău, ca şi în cazul lui Geoană, nu îl văd pe Tăriceanu la trântă cu Băsescu şi ieşind învingător. Aşteptăm rezultatul alegerilor din PNL.

Păcat că-i păcat

"Noul Cod Penal nu legalizează prostituţia, ci aceasta rămâne în continuare sancţionată contravenţional", a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Doamnelor şi domnilor, daţi-mi voie să îmi exprim din nou dezamăgirea faţă de politicienii aflaţi la putere. Nelegalizarea prostituţiei nu doar aduce atingere, ci periclitează grav consistenţa şi esenţa planului guvernamental anticriză :). Aceasta fiindcă eu cred că odată cu legalizarea, s-ar fi creat o groază de locuri de muncă. Păcat că unele (sau unii) din cei uitaţi sau rămaşi pe drumuri, însă cu multe datorii, nu sunt lăsaţi să practice o meserie unde nu îţi trebuie CV, studii, pile. Ce ştie omul să facă cel mai bine şi care e cea mai ieftină distracţie… Dar tot păcat ar fi şi dacă ar fi legal. Întortocheate sunt căile Domnului!

Fur, deci exist

Trăiesc tot mai mult cu convingerea că lumea în care trăim astăzi este clădită pe furt. Adică preocuparea fiecăruia este cum să-l fure pe celălalt, şi nicidecum să clădească, să creeze, să ofere. Scopul suprem este banul, de aceea, cum este îngrozitor de greu, aproape imposibil, să te înavuţeşti fiind bun, altruist, iubitor, iată soluţia: şmechereala. Toată existenţa noastră este bazată pe vânzare-cumpărare. Că vinzi ouă, pătrunjel, trupul sau timpul tău, sentimentele sau valorile, maşini furate, luxoase importate, credite sau case, lucrurile sunt simple şi evidente: totul se bazează pe vânzare-cumpărare. Dar, întrebarea este: până unde se consumă actul de vânzare, pur şi simplu, şi de unde începe minciuna. De unde apare furtul. Ei bine apare din dorinţa de căpătuială, de parvenire, de la portar până la patron, politician sau ministeriabil. Aici, actul firesc basculează în cel de şmechereală, furtişag.
Voi face o paranteză: am avut ocazia să trăisc într-o ţară arabă timp de câţiva ani, ce-i drept în anii ‘70. Nu asta e important, ci faptul că a trebuit să vizitez pieţele pentru a cumpăra oarece. Ei bine, în timp ce mulţi europeni evitau astfel de locuri, considerându-le infecte, mizerabile, eu doar de acolo îmi făceam cumpărăturile de bază. Niciun arab nu ar vinde ouă stricate sau orice alt produs alterat fiindcă îi este teamă de Allah. Şi nu sunt vorbe.
Revin şi pun întrebarea: de câte ori nu aţi fost furaţi la magazinele, supermarketurile, “alimentarele” mileniului III? Şi nu e doar fenta patronatului… nu. E şi a angajatului mărunt, ca să plece acasă cu două conserve de peşte în sos tomat. Dar, pe cine fentează, pe cine fură? Pe oameni ca el, oameni care mâine îl fură în altă parte? Simplul angajat fură patronul sau statul prin chiuleală sau cu un top de hârtie, patronul abia aşteaptă să profite de timpul, mintea şi braţele angajatului 24 de ore. Furt, şmechereală şi nu colaborare.
Gata! Să trecem la treabă şi să gândim pe cine fentăm pentru un Q7, să crape vecinii de ciudă.
Baftă!

Duşul cu pipeta

„Boc a fost atât de mic, încât maică-sa îi făcea duş cu pipeta de la Rinofug.”
(Corneliu Vadim Tudor – Un show păcătos, Antena 1, 24 februarie 2009)

Mai aveţi încredere?

În mai toate sondajele de opinie româneşti, în care întrebarea era “în cine aveţi cea mai mare încredere?”, pe primele locuri se situau Biserica, Armata şi Presa. Armata, aşadar, era un factor principal de încredere pentru românii, care, de-abia ieşiţi de sub comunism şi democraţie originală, dădeau cu ochii mijiţi de soarele cald şi luminos al capitalismului european. Când colo, printre crize cămătăreşti, gafe ebocale şi răpiri magdiene, românul află că dintr-un depozit al armatei s-au furat zeci de pistoale mitralieră.
De posibilele scenarii sunteţi sătui, fiind amplu disecate de mai toate ziarele şi posturile de televiziune, aşa că eu pun altă problemă: cum este posibil să nu se ştie când s-a întâmplat şi nici măcar câte arme s-au ciordit. Nimeni nu avea inventarul puştilor? Nici seriile? Cei plătiţi cu bani grei care, deh, se “justifică” ţinând cont de responsabilitate, chiar habar nu au? Domnilor generali, colonei, traşi la patru ace când e vorba de vreo paradă, chiar nu ştiţi? Unde eşti tu Ceauşescu? Pe vremea ta nu mişca nici musca într-o cazarmă militară. După trageri se adunau toate tuburile de prin tufe, iar dacă nu erau găsite, băgau soldaţii la târâşuri şi salturi înainte până se răhăţeau cartuşe. Acum? Aflu că există cazarme păzite de firme private de pază... Cum? Ei bine aşa: Soldaţii noştri sunt păziţi de firme de pază... :)))))))
Mai aveţi încredere?

Decreţeii crizei

Deşi, sincer, nu îmi face plăcere să scriu despre criza financiară, iată că am găsit un subiect interesant.
După cum prea bine se ştie, toţi guvernanţii, economiştii, analiştii lumii îşi distrug neuronii în dorinţa de a naşte soluţii, unele viabile, altele extravagante, altele pur şi simplu populiste, fără temei. Tsunami-ul crizei financiare a lovit inevitabil şi Japonia, ţară care în momentul de faţă se afla în plină recesiune economică. Aşa că, mai marii în bani, shogunii a peste 1300 de companii s-au sfătuit la ceas de seară şi au luat hotărârea de a rezolva o problemă majoră a societăţii nipone – natalitatea. Este şi normal, într-o ţară în care se munceşte câte 12 ore pe zi, uneori şi în weekenduri, ca bietul om, întors în sânul familiei de la job, sleit de puteri, să nu îi mai ardă de făcut copii. Soluţia? Să se dea mai mult timp liber japonezilor, însă nu pentru birturi sau distracţii nereproductive. Astfel, patronii trimit angajaţii acasă mai devreme, pentru ca aceştia să petreacă mai mult timp cu familiile, iar soţii să se apropie mai mult unul de celălalt. Mai mult!
În concluzie, peste ani, şi Japonia va avea generaţia ei de decreţei – decreţeii crizei.

Scara de valori?

Am făcut aproape 40 de ani şi sunt un ratat.
De ce? Fiindcă tot ce am învăţat, prin educaţie şi cultură, m-a făcut să fiu bun, cinstit, corect, modest. De multe ori am conflicte verbale cu părinţii mei (care încă mai trăiesc, Har Domnului, şi sunt lucizi) în care le reproşez că m-au educat prost. Foarte prost. Au luat în calcul o scară de valori ireală, utopică.
Eu nu am să mai fac greşeala asta. Am să-mi educ copilul să fie şmecher, să mintă, să aibă tupeu. Lumea în care trăim este carnivoră, a leilor. Ce exemplu a dat Iisus? A fost miel? Unii care se pretind creştini, urmează exemplul lui? În niciun caz. Spun eventual: Doamne dă să mă îmbogăţesc... Doamne dă... dă... şi clar că cer bani, pentru că atât pot să gândească. Nu cer Har, ci bani...
Doamne.. şi eu le doresc bani.. cât mai mulţi bani, să facă ce vor cu ei. Dar le doresc şi înţelepciunea de vedea adevărata valoare, cea care dăinuie.

Vânătoarea de la Balc

Vânătoarea de la Balc a început... vânătoarea de la Balc s-a încheiat...
Chiar ne interesează cum îşi petrec timpul liber multimilionarii lumii? Chiar ne interesează cum căsăpesc animale doar pentru că au bani să o facă?
Avionul care a adus o parte din îmbuibaţi era gata-gata să crape... Credeţi că le-a păsat ălora? Nici măcar nu au realizat că cineva de acolo de sus le-a dat o mică palmă. Au mulţumit pilotului... ha ha... să mulţumească sorţii că stolul de păsări a fost în America şi nu la ei. Dar, data viitoare, poate stolul de păsări va fi mai aproape... Mult mai aproape.

Salarii de România

Iată dovada că românul nu şi-a pierdut umorul, deşi cam negru, şi face o clasificare a salariilor. Bineînţeles a salariilor muritorilor de rând, celelalte fiind într-o singură categorie – salarii Nesimţite.

Salariul Ceapă: îl vezi, îl iei în mână şi îţi dau lacrimile.
Salariul Nenorocit: nu te ajută la nimic, doar te face să suferi, însă nu poţi trăi fără el.
Salariul Dietetic: te face să mănânci din ce în ce mai puţin.
Salariul Ateu: te îndoieşti de existenţa lui.
Salariul Magic: faci câteva mişcări şi dispare.
Salariul Furtună: nu ştii când o să apară şi nici cât o să ţină.
Salariul Umor Negru: râzi ca să nu plângi.
Salariul Prezervativ: îţi taie pofta.
Salariul Impotent: atunci când ai mai multă nevoie te dezamăgeşte.
Salariul Menstruaţie: vine o dată pe lună şi ţine câteva zile.

Vizionare tăcută!

Episod după episod, telenovela “Guvernul” ţine cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor românii abia dezmeticiţi după sărbători şi buimăciţi de crize.
Iată că s-a mai scris un episod din serialul ce bate orice record de audienţă, surclasându-l pe Diaconescu cu Elodia lui, Magda sau Tolea cu tomberonul. În episodul de astăzi - respingerea ordonanţei referitoare la pensionarii-muncitori. Cu această decizie pe tapet, îmi pun întrebarea: ce a făcut, de la învestire, onorat Guvernul? Să facem un mic rezumat, fără a intra în amănunte: a decretat “stare” de urgenţă în problema gazelor ruseşti, a pus un ministru după care acesta a demisionat, a descoperit ape termale în Bucureşti, a dat o ordonanţă neconstituţională. Ce urmează?
Rămâneţi pe recepţie, nu pierdeţi niciun episod, fiindcă nici nu ştiţi cât pierdeţi. Telenovela nu este scrisă din păcate la kilogram, aşa cum se făceau serialele radiofonice în America de Sud, ci este REALITATE! Este viaţa noastră zi cu zi şi povestea reală a aleşilor.
Vizionare tăcută!

Ia mai urlaţi măăăi!

După cum bine aţi remarcat, semne bune anul are.
Peste criza financiară, ruşii ne-au tăiat gazul, iar Guvernul face numai ciudăţenii.

Dacă vă simţiţi stresaţi, iată ce propun cercetătorii britanici ca terapie: urlatul. S-a ajuns la concluzia că terapia prin ţipete este un remediu bun împotriva stresului. Aşa că, mergeţi undeva cu nimeni prin preajmă şi urlaţi precum maimuţa din pădurile ecuatoriale.

Eu am început deja...