miercuri, 31 decembrie 2008

Aho, aho!

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin, nu emigraţi,
Peste blog ochii îi daţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.

Iarna-i grea?
Omătu-i mare?
Semne bune anul are
Pentru cei la guvernare.

Încălzire-asta globală
Ne-a băgat pe toţi în boală.
Dar la noi e ger in toate
Cum altfel, cind esti în spate?

Ia mai mânaţi şi nu mâniaţi
Şi vă bucuraţi
De cele de pe masă
Şi de cele de în casă

Ia, cuvântul mi-ascultaţi:
Fericirea n-o aflaţi
Nici pe google de căutaţi.

E mereu în inimă,
Iaca am făcut o rimă,
Precum Guţă cel cântat,
De alţii apreciat.

Iar 2009,
Să vă fie un an vouă
Cu gânduri şi-mpliniri
(Nu le mai daţi de ştiri)
Bucurie, pace-n casă
Şi banii or veni pe masă.

Ia mai mânaţi măi!

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Dacă doriţi să revedeţi

Cum arăta o zi de Crăciun pe vremea comuniştilor?

Pentru a sărbători venirea cu daruri a lui Moş Gerilă, fiindcă aşa l-au poreclit pe Moş comuniştii, pregătirile cu aprovizionarea începeau cu mult înainte. În primul rând îţi socoteai raţiile pe două luni ce ţi se cuveneau de pe cartelă. După care începea adevărata cursă a “făcutului rost”. Trebuia să faci rost de tot ce trebuie: carne, ouă, lapte, portocale, saloane, de-ale gurii. Vreun salam de Sibiu sau două sticle de Pepsi erau mană cerească. Înarmat cu cîteva plase de pânză (pe care oricum le aveai în permanenţă asupra ta) porneai prin oraş în căutare de cozi. Da! De cozi, şi nu de produse. Dacă era o coadă în faţa unui magazin, te puneai liniştit, fiindcă indiferent ce “se dădea”, sigur aveai şi tu nevoie. La acţiunea cu mâncarea participa întreaga familie. Aşa se putea sta, în acelaşi timp, la mai multe cozi (adică ore bune pierdute). Învingătoare, cu plasele pline, familia se reuneşte pentru a socoti captura.

Cu sacii-n căruţă şi merindele pe masă, începea pregătirea pomului de Crăciun, făcut şi el rost (tot Crăciun spun, însă pe atunci, sărbătoarea era una comunistă, a oamenilor muncii liber-cugetători). Din dulap scoteai atent globurile rămase întregi după căzătura bradului de anul trecut, saloanele tari ca piatra, strânse şi nemâncate de vreo patru, cinci ani şi instalaţia de lumini, care trebuia atent testată, verificată şi, mai mult ca sigur, reparată. Mai cu un beculeţ lipsă, mai cu o saloană doar hârtia, mai cu un glob crăpat, bradul prindea formă de sărbătoare.

Seara la televizor, se derula programul sandwich (un rahat între două telejurnale) la care nici nu se aducea vorba de colinde, dar mai să le cânte careva. Aşa că, iar la făcutul rost apelam şi trăgeam o casetă, două, cu colinde de-ale lui Hruşcă sau ale Madrigal-ului. Bucuroşi, ne adunam în jurul bradului comunist şi petreceam cu gândul la Revelion când televizuina română programa momente vesele, dans modern şi şlagăre, iar la ora cinci de dimineaţă, la emisiunea “Iată zorile se-arată”, se cânta Periniţa. În zilele următoare, “Dacă doriţi să revedeţi”.

La Mulţi Ani!

miercuri, 24 decembrie 2008

Crăciun fericit!

Ho, ho, ho

De sunteţi băieţi sau fete
Moşu’ să vă pună în ghete
exact ce vă doriţi
şi la ce poftiţi.

Bradul cu lumânărele
Să spele lumea de rele.
Ţuica, vinul şi friptura
Să vă încălzească gura
Şi pe urmă de-aia dulce,
Cin’ se duce să se culce?

De Crăciun, fiţi fericiţi,
lângă cei iubiţi.
Fiţi bucuroşi,
la chip frumoşi
şi la pungă groşi.

Crăciun Fericit

(Evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi… aşa că… beţi, dar numai cât puteţi!)

marți, 23 decembrie 2008

Despre musical

TVR 1 şi-a propus să programeze, pentru ziua de Crăciun, puţin după miezul nopţii, o capodoperă a musicalului – Cats.

Aş vrea să vorbesc puţin despre acest gen muzical care, cel puţin în România, nu s-a bucurat de apreciere. O tentativă nefericită a avut loc acum câţiva ani de a pune în scenă Jesus Christ Superstar, cu Horia Brenciu şi alţi câţiva artişti, însă totul a rămas în stadiul de proiect. Păcat.

Music hall la englezi, vaudeville la americanii începutului de secol XX, vodevil, teatru burlesc, la noi, mai ales în perioada interbelică (La Union...). Trec cu fast forward peste Singing in the rain, Vrăjitorul din Oz şi peste “It’s rain in Spain”, şi mă opresc la ceea ce astăzi se numeşte Broadway. Muzica de Broadway. Denumire generică pentru vechiul musical provenită de la celebrul bulevard al oraşului care nu doarme niciodată – New York. Chiar în aceste zile, pe Broadway se joacă Mamma Mia (povestea trupei ABBA), Phantom of the Opera (Andrew Lloyd Webber), The Lion King (Hans Zimmer şi piese de Elton John), Chicago (filmul a fost transmis de curând de un post de televiziune).

Musicalul modern a început, după părerea mea, odată cu Andrew Lloyd Webber (n. 1948) şi odată cu opera Jesus Christ Superstar. Scos pe piaţă în 1970, varianta de lp-vinil (pe atunci nici NASA nu avea CD-uri) avea în distribuţie nume importante ale muzicii: Ian Gillan (Jesus), Murray Head (Judas), Yvonne Elliman (Maria Magdalena), iar la vremea respectivă, ca orice act artistic de avangardă, a stârnit vii controverse.
Există şi o ecranizare, realizată în 1973, în care, din distribuţia iniţială, apare doar Yvonne Elliman. Webber a continuat cu Phantom of the Opera, Cats, Evita (film care, sper, l-aţi văzut). Un musical deosebit este şi Notre Dame de Paris, scris de Richard Cocciante.

Acestea fiind spuse, sper că veţi apleca urechea şi la musicaluri, care, de-a lungul timpului şi-au schimbat forma, devenind adevărate spectacole de muzică, lumină şi balet. Vizionare plăcută!

luni, 22 decembrie 2008

Fără număr, fără număr

Ex-miniştrii lui Tăriceanu, după spusele lor în declaraţiile de avere, nu şi-au îngroşat buzunarele în timpul petrecut în Piaţa Victoria. Sunt cinstiţi, mototoli sau mincinoşi? Să răspundă instuţia cu trei litere la întrebare, eu îmi abat atenţia asupra unui proaspăt însurăţel. Fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, a ajuns pe bune al domniţei. Dacă bani nu a prea câştigat, iar prestigiu deloc, s-a ales, însă, cu o domniţă, şi soţie, pe deasupra. Dar, mai ales cu nunta, care, i-a adus un dar de aproximativ 150.000 de euro. Habar nu am cât a cheltuit ministrul cu paranghelia, dar ştiu precis că transportul nu l-a costat nimic. Fiindcă a zburat direct în braţele domniţei. Şi nu oricum, ci cu un elicopter al Internelor.

A zburat însă şi din Guvern.

Bună afacerea asta cu nunta, însă, muritorii de rând ar trebui să organizeze câte un bairam din an în an pentru a putea trăi din dar.

Fără număr, fără număr...”
(refren manelistic)

duminică, 21 decembrie 2008

Comemorarea democraţiei româneşti

Alo… alo… striga Ceauşescu în disperare într-o zi de decembrie ‘89, ziua în care scânteia speranţei românilor pentru libertate s-a transformat într-un foc arzător. Ziua în care fiece român (de bună credinţă, cum se zicea pe atunci) urmărea, activ sau pasiv, cum istoria se scrie chiar în faţa ochilor săi, o istorie care trece, în sfârşit, dincolo de piatra de hotar a democraţiei.
Alo... alo... politicieni români... vă mai amintiţi de Revoluţia română din decembrie 1989? Vă mai amintiţi că tineri, bărbaţi, femei, şi-au dat viaţa sau sănătatea ca voi să fiţi parlamentari sau guvernanţi? Dar nu, nu aţi avut timp pentru comemorări şi aduceri-aminte. Fiindcă potrivit principiului Morţii cu morţii, vii cu viile (sau vilele), eraţi prinşi într-o cu totul altă comemorare – comemorarea democraţiei româneşti.

Doamne, vino Doamne!
Să vezi ce-a mai rămas din oameni
...”
(RIP Vali Sterian)

vineri, 19 decembrie 2008

Miss Camera Deputaţilor

După săptămâni de negocieri prin cârciumi, după ce un prim-ministru propus de preşedinţie îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, după ce un alt prim-ministru e nominalizat de Cotroceni, cam iute şi în disperare, iată că treburile nu au stat, la piaţă, cum au fost împărţite, pardon, negociate. Voiculescu nu a fost dorit pentru vice al Camerei Deputaţilor, aşa că, iaca scandalul. Până la urmă apele s-au liniştit iar fotoliul de şef a fost ocupat, prin vot secret (şi aici mă bufneşte râsul) de Miss România 1994.

Una din realizările trecute în CV-ul europarlamentarului român Roberta Anastase, acum preşedinte al Camerei Deputaţilor, este cucerirea primei poziţii (:)) în concursul Miss România din 1994. Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Roberta_Anastase.

Din vasta activitate profesională a Robertei Anastase notăm: cinci luni ca consilier (sic!) la Ministerul Transporturilor în 2000 şi expert parlamentar în 2001 (nu se precizează câte luni din 2001, una, nouă sau 12?). Cam atât din ceea ce înseamnă activitate în administraţia publică sau Parlament. În rest, ceva cercetare în timpul facultăţii şi manager prin societăţi comerciale. Dacă adăugăm la activitatea profesională şi anul naşterii, 1976, avem profilul complet.

Voi încheia cu un citat, reprodus exact:
Cine sunt eu, dincolo de omul care vorbeşte în Parlamentul European sau care apare la televizor şi în presa scrisă? M-am înrolat în viaţa politică încă din 1991, când aveam 15 ani, şi de atunci sunt membră a Partidului Democrat, fără să fi schimbat barca în funcţie de bătaia vântului. Am parcurs mai toate treptele ierarhice dintr-un partid până a ajunge eurodeputat ceea ce îmi conferă atuul unei experienţe valoroase în ceea ce priveşte modul de structurare şi de organizare al unui partid politic.” (Autoprezentare extrasă din site-ul oficial http://roberta.anastase.eu/)

Informaţii suplimentare (citiţi, că merită): http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/414114/Confesiunile-Robertei-Anastase--fosta-regina-a-frumusetii/

Mândră Corabia, meşter Cârmaciu’

joi, 18 decembrie 2008

Aleşii Celui de sus

Constat cu uimire şi plăcută surprindere că suntem un popor cu oameni aleşi. Nu la alegeri, ci aleşi de Cel de sus să ne conducă. Precum a existat un singur Iisus, Buddha, Mahomed. Doar un Gandhi, Einstein, Hitler, Hemingway, Rahmaninov sau Durer. După cum există doar un singur Michael Jackson, Robert de Niro sau Steven Spielberg, iată că în România există doar unii care pot, ştiu şi vor să conducă.

O iau de la capăt şi din nou afirm că sunt uimit cum Guvernul prinde forme cu aceleaşi nume de acum patru, cinci, şase ani. Aceleaşi personaje, aceiaşi aşa-zişi politicieni. Nici măcar nu mai este valabilă spusa “alţi actori, aceeaşi piesă”, pe naiba, e aceeaşi piesă şi ACEIAŞI actori. Şi după cum uram, acum o săptămână – “bine te-am regăsit FSN”, iată că acum se reformează parţial Guvernul de acum câţiva ani. Parcă ieri citeam despre ministresa Educaţiei poreclită Abramburica, sau despre semi-bărbăţia ministrului agricol pierdută (sau dobândită?) la o partidă de vânătoare.

Constat astfel că în România noastră postrevoluţionară NU mai sunt alţi profesionişti, oameni de valoare, care să poată conduce ţara şi ministerele, decât un grup restrâns format din aceleaşi figuri. Aşadar au fost alegeri, la care eu nu am votat. Şi bine am făcut. Se pare că pentru a schimba ceva în clasa politică românească va trebui să votăm partide din alte ţări sau să emigrăm.

Şi acum linişte... să-i lăsăm să conducă... să ne conducă... pe cele mai înalte culmi ale democraţiei... lor.

luni, 15 decembrie 2008

Politica la români

Zâmbete, bannere, lumini, minciuni, oameni, bani, Bani, viziuni, televiziuni, promisiuni, pro-misiuni, lege?, pupincurişti, politicieni, uninominale, bale, ţoale, cravate portocalii, costume albastre, tricouri roşii, ouă, roşii, verzi, cai verzi, schimbare?, mentalitate, politică, Europa, popi, răspopiţi, vorbe, slogane, baloane, balcoane, silicoane, scandaluri, săli pline, săli pline?, palme, alegeri, parveniţi, ipocriţi, campanie, şampanie, festivism, patriotism?, primar, primul ar, steguleţe, praf, în ochi?, păr cărunt, mustaţă mijită, bâlbâieli, ploaie, salarii, democraţie, fluturaşi, spirit, luptă, avere, patimă, patimi, pensii, cuvinte, baliverne, candidaţi, taxe, transpiraţie, vot... linişte?