Fur, deci exist

Trăiesc tot mai mult cu convingerea că lumea în care trăim astăzi este clădită pe furt. Adică preocuparea fiecăruia este cum să-l fure pe celălalt, şi nicidecum să clădească, să creeze, să ofere. Scopul suprem este banul, de aceea, cum este îngrozitor de greu, aproape imposibil, să te înavuţeşti fiind bun, altruist, iubitor, iată soluţia: şmechereala. Toată existenţa noastră este bazată pe vânzare-cumpărare. Că vinzi ouă, pătrunjel, trupul sau timpul tău, sentimentele sau valorile, maşini furate, luxoase importate, credite sau case, lucrurile sunt simple şi evidente: totul se bazează pe vânzare-cumpărare. Dar, întrebarea este: până unde se consumă actul de vânzare, pur şi simplu, şi de unde începe minciuna. De unde apare furtul. Ei bine apare din dorinţa de căpătuială, de parvenire, de la portar până la patron, politician sau ministeriabil. Aici, actul firesc basculează în cel de şmechereală, furtişag.
Voi face o paranteză: am avut ocazia să trăisc într-o ţară arabă timp de câţiva ani, ce-i drept în anii ‘70. Nu asta e important, ci faptul că a trebuit să vizitez pieţele pentru a cumpăra oarece. Ei bine, în timp ce mulţi europeni evitau astfel de locuri, considerându-le infecte, mizerabile, eu doar de acolo îmi făceam cumpărăturile de bază. Niciun arab nu ar vinde ouă stricate sau orice alt produs alterat fiindcă îi este teamă de Allah. Şi nu sunt vorbe.
Revin şi pun întrebarea: de câte ori nu aţi fost furaţi la magazinele, supermarketurile, “alimentarele” mileniului III? Şi nu e doar fenta patronatului… nu. E şi a angajatului mărunt, ca să plece acasă cu două conserve de peşte în sos tomat. Dar, pe cine fentează, pe cine fură? Pe oameni ca el, oameni care mâine îl fură în altă parte? Simplul angajat fură patronul sau statul prin chiuleală sau cu un top de hârtie, patronul abia aşteaptă să profite de timpul, mintea şi braţele angajatului 24 de ore. Furt, şmechereală şi nu colaborare.
Gata! Să trecem la treabă şi să gândim pe cine fentăm pentru un Q7, să crape vecinii de ciudă.
Baftă!