Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin, nu emigraţi,
Peste blog ochii îi daţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Iarna-i grea?
Omătu-i mare?
Semne bune anul are
Pentru cei la guvernare.
Încălzire-asta globală
Ne-a băgat pe toţi în boală.
Dar la noi e ger in toate
Cum altfel, cind esti în spate?
Ia mai mânaţi şi nu mâniaţi
Şi vă bucuraţi
De cele de pe masă
Şi de cele de în casă
Ia, cuvântul mi-ascultaţi:
Fericirea n-o aflaţi
Nici pe google de căutaţi.
E mereu în inimă,
Iaca am făcut o rimă,
Precum Guţă cel cântat,
De alţii apreciat.
Iar 2009,
Să vă fie un an vouă
Cu gânduri şi-mpliniri
(Nu le mai daţi de ştiri)
Bucurie, pace-n casă
Şi banii or veni pe masă.
Ia mai mânaţi măi!
miercuri, 31 decembrie 2008
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Dacă doriţi să revedeţi
Cum arăta o zi de Crăciun pe vremea comuniştilor?
Pentru a sărbători venirea cu daruri a lui Moş Gerilă, fiindcă aşa l-au poreclit pe Moş comuniştii, pregătirile cu aprovizionarea începeau cu mult înainte. În primul rând îţi socoteai raţiile pe două luni ce ţi se cuveneau de pe cartelă. După care începea adevărata cursă a “făcutului rost”. Trebuia să faci rost de tot ce trebuie: carne, ouă, lapte, portocale, saloane, de-ale gurii. Vreun salam de Sibiu sau două sticle de Pepsi erau mană cerească. Înarmat cu cîteva plase de pânză (pe care oricum le aveai în permanenţă asupra ta) porneai prin oraş în căutare de cozi. Da! De cozi, şi nu de produse. Dacă era o coadă în faţa unui magazin, te puneai liniştit, fiindcă indiferent ce “se dădea”, sigur aveai şi tu nevoie. La acţiunea cu mâncarea participa întreaga familie. Aşa se putea sta, în acelaşi timp, la mai multe cozi (adică ore bune pierdute). Învingătoare, cu plasele pline, familia se reuneşte pentru a socoti captura.
Cu sacii-n căruţă şi merindele pe masă, începea pregătirea pomului de Crăciun, făcut şi el rost (tot Crăciun spun, însă pe atunci, sărbătoarea era una comunistă, a oamenilor muncii liber-cugetători). Din dulap scoteai atent globurile rămase întregi după căzătura bradului de anul trecut, saloanele tari ca piatra, strânse şi nemâncate de vreo patru, cinci ani şi instalaţia de lumini, care trebuia atent testată, verificată şi, mai mult ca sigur, reparată. Mai cu un beculeţ lipsă, mai cu o saloană doar hârtia, mai cu un glob crăpat, bradul prindea formă de sărbătoare.
Seara la televizor, se derula programul sandwich (un rahat între două telejurnale) la care nici nu se aducea vorba de colinde, dar mai să le cânte careva. Aşa că, iar la făcutul rost apelam şi trăgeam o casetă, două, cu colinde de-ale lui Hruşcă sau ale Madrigal-ului. Bucuroşi, ne adunam în jurul bradului comunist şi petreceam cu gândul la Revelion când televizuina română programa momente vesele, dans modern şi şlagăre, iar la ora cinci de dimineaţă, la emisiunea “Iată zorile se-arată”, se cânta Periniţa. În zilele următoare, “Dacă doriţi să revedeţi”.
La Mulţi Ani!
Pentru a sărbători venirea cu daruri a lui Moş Gerilă, fiindcă aşa l-au poreclit pe Moş comuniştii, pregătirile cu aprovizionarea începeau cu mult înainte. În primul rând îţi socoteai raţiile pe două luni ce ţi se cuveneau de pe cartelă. După care începea adevărata cursă a “făcutului rost”. Trebuia să faci rost de tot ce trebuie: carne, ouă, lapte, portocale, saloane, de-ale gurii. Vreun salam de Sibiu sau două sticle de Pepsi erau mană cerească. Înarmat cu cîteva plase de pânză (pe care oricum le aveai în permanenţă asupra ta) porneai prin oraş în căutare de cozi. Da! De cozi, şi nu de produse. Dacă era o coadă în faţa unui magazin, te puneai liniştit, fiindcă indiferent ce “se dădea”, sigur aveai şi tu nevoie. La acţiunea cu mâncarea participa întreaga familie. Aşa se putea sta, în acelaşi timp, la mai multe cozi (adică ore bune pierdute). Învingătoare, cu plasele pline, familia se reuneşte pentru a socoti captura.
Cu sacii-n căruţă şi merindele pe masă, începea pregătirea pomului de Crăciun, făcut şi el rost (tot Crăciun spun, însă pe atunci, sărbătoarea era una comunistă, a oamenilor muncii liber-cugetători). Din dulap scoteai atent globurile rămase întregi după căzătura bradului de anul trecut, saloanele tari ca piatra, strânse şi nemâncate de vreo patru, cinci ani şi instalaţia de lumini, care trebuia atent testată, verificată şi, mai mult ca sigur, reparată. Mai cu un beculeţ lipsă, mai cu o saloană doar hârtia, mai cu un glob crăpat, bradul prindea formă de sărbătoare.
Seara la televizor, se derula programul sandwich (un rahat între două telejurnale) la care nici nu se aducea vorba de colinde, dar mai să le cânte careva. Aşa că, iar la făcutul rost apelam şi trăgeam o casetă, două, cu colinde de-ale lui Hruşcă sau ale Madrigal-ului. Bucuroşi, ne adunam în jurul bradului comunist şi petreceam cu gândul la Revelion când televizuina română programa momente vesele, dans modern şi şlagăre, iar la ora cinci de dimineaţă, la emisiunea “Iată zorile se-arată”, se cânta Periniţa. În zilele următoare, “Dacă doriţi să revedeţi”.
La Mulţi Ani!
miercuri, 24 decembrie 2008
Crăciun fericit!
Ho, ho, ho
De sunteţi băieţi sau fete
Moşu’ să vă pună în ghete
exact ce vă doriţi
şi la ce poftiţi.
Bradul cu lumânărele
Să spele lumea de rele.
Ţuica, vinul şi friptura
Să vă încălzească gura
Şi pe urmă de-aia dulce,
Cin’ se duce să se culce?
De Crăciun, fiţi fericiţi,
lângă cei iubiţi.
Fiţi bucuroşi,
la chip frumoşi
şi la pungă groşi.
Crăciun Fericit
(Evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi… aşa că… beţi, dar numai cât puteţi!)
De sunteţi băieţi sau fete
Moşu’ să vă pună în ghete
exact ce vă doriţi
şi la ce poftiţi.
Bradul cu lumânărele
Să spele lumea de rele.
Ţuica, vinul şi friptura
Să vă încălzească gura
Şi pe urmă de-aia dulce,
Cin’ se duce să se culce?
De Crăciun, fiţi fericiţi,
lângă cei iubiţi.
Fiţi bucuroşi,
la chip frumoşi
şi la pungă groşi.
Crăciun Fericit
(Evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi… aşa că… beţi, dar numai cât puteţi!)
marți, 23 decembrie 2008
Despre musical
TVR 1 şi-a propus să programeze, pentru ziua de Crăciun, puţin după miezul nopţii, o capodoperă a musicalului – Cats.
Aş vrea să vorbesc puţin despre acest gen muzical care, cel puţin în România, nu s-a bucurat de apreciere. O tentativă nefericită a avut loc acum câţiva ani de a pune în scenă Jesus Christ Superstar, cu Horia Brenciu şi alţi câţiva artişti, însă totul a rămas în stadiul de proiect. Păcat.
Music hall la englezi, vaudeville la americanii începutului de secol XX, vodevil, teatru burlesc, la noi, mai ales în perioada interbelică (La Union...). Trec cu fast forward peste Singing in the rain, Vrăjitorul din Oz şi peste “It’s rain in Spain”, şi mă opresc la ceea ce astăzi se numeşte Broadway. Muzica de Broadway. Denumire generică pentru vechiul musical provenită de la celebrul bulevard al oraşului care nu doarme niciodată – New York. Chiar în aceste zile, pe Broadway se joacă Mamma Mia (povestea trupei ABBA), Phantom of the Opera (Andrew Lloyd Webber), The Lion King (Hans Zimmer şi piese de Elton John), Chicago (filmul a fost transmis de curând de un post de televiziune).
Musicalul modern a început, după părerea mea, odată cu Andrew Lloyd Webber (n. 1948) şi odată cu opera Jesus Christ Superstar. Scos pe piaţă în 1970, varianta de lp-vinil (pe atunci nici NASA nu avea CD-uri) avea în distribuţie nume importante ale muzicii: Ian Gillan (Jesus), Murray Head (Judas), Yvonne Elliman (Maria Magdalena), iar la vremea respectivă, ca orice act artistic de avangardă, a stârnit vii controverse.
Există şi o ecranizare, realizată în 1973, în care, din distribuţia iniţială, apare doar Yvonne Elliman. Webber a continuat cu Phantom of the Opera, Cats, Evita (film care, sper, l-aţi văzut). Un musical deosebit este şi Notre Dame de Paris, scris de Richard Cocciante.
Acestea fiind spuse, sper că veţi apleca urechea şi la musicaluri, care, de-a lungul timpului şi-au schimbat forma, devenind adevărate spectacole de muzică, lumină şi balet. Vizionare plăcută!
Aş vrea să vorbesc puţin despre acest gen muzical care, cel puţin în România, nu s-a bucurat de apreciere. O tentativă nefericită a avut loc acum câţiva ani de a pune în scenă Jesus Christ Superstar, cu Horia Brenciu şi alţi câţiva artişti, însă totul a rămas în stadiul de proiect. Păcat.
Music hall la englezi, vaudeville la americanii începutului de secol XX, vodevil, teatru burlesc, la noi, mai ales în perioada interbelică (La Union...). Trec cu fast forward peste Singing in the rain, Vrăjitorul din Oz şi peste “It’s rain in Spain”, şi mă opresc la ceea ce astăzi se numeşte Broadway. Muzica de Broadway. Denumire generică pentru vechiul musical provenită de la celebrul bulevard al oraşului care nu doarme niciodată – New York. Chiar în aceste zile, pe Broadway se joacă Mamma Mia (povestea trupei ABBA), Phantom of the Opera (Andrew Lloyd Webber), The Lion King (Hans Zimmer şi piese de Elton John), Chicago (filmul a fost transmis de curând de un post de televiziune).
Musicalul modern a început, după părerea mea, odată cu Andrew Lloyd Webber (n. 1948) şi odată cu opera Jesus Christ Superstar. Scos pe piaţă în 1970, varianta de lp-vinil (pe atunci nici NASA nu avea CD-uri) avea în distribuţie nume importante ale muzicii: Ian Gillan (Jesus), Murray Head (Judas), Yvonne Elliman (Maria Magdalena), iar la vremea respectivă, ca orice act artistic de avangardă, a stârnit vii controverse.
Există şi o ecranizare, realizată în 1973, în care, din distribuţia iniţială, apare doar Yvonne Elliman. Webber a continuat cu Phantom of the Opera, Cats, Evita (film care, sper, l-aţi văzut). Un musical deosebit este şi Notre Dame de Paris, scris de Richard Cocciante.
Acestea fiind spuse, sper că veţi apleca urechea şi la musicaluri, care, de-a lungul timpului şi-au schimbat forma, devenind adevărate spectacole de muzică, lumină şi balet. Vizionare plăcută!
luni, 22 decembrie 2008
Fără număr, fără număr
Ex-miniştrii lui Tăriceanu, după spusele lor în declaraţiile de avere, nu şi-au îngroşat buzunarele în timpul petrecut în Piaţa Victoria. Sunt cinstiţi, mototoli sau mincinoşi? Să răspundă instuţia cu trei litere la întrebare, eu îmi abat atenţia asupra unui proaspăt însurăţel. Fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, a ajuns pe bune al domniţei. Dacă bani nu a prea câştigat, iar prestigiu deloc, s-a ales, însă, cu o domniţă, şi soţie, pe deasupra. Dar, mai ales cu nunta, care, i-a adus un dar de aproximativ 150.000 de euro. Habar nu am cât a cheltuit ministrul cu paranghelia, dar ştiu precis că transportul nu l-a costat nimic. Fiindcă a zburat direct în braţele domniţei. Şi nu oricum, ci cu un elicopter al Internelor.
A zburat însă şi din Guvern.
Bună afacerea asta cu nunta, însă, muritorii de rând ar trebui să organizeze câte un bairam din an în an pentru a putea trăi din dar.
“Fără număr, fără număr...”
(refren manelistic)
A zburat însă şi din Guvern.
Bună afacerea asta cu nunta, însă, muritorii de rând ar trebui să organizeze câte un bairam din an în an pentru a putea trăi din dar.
“Fără număr, fără număr...”
(refren manelistic)
duminică, 21 decembrie 2008
Comemorarea democraţiei româneşti
Alo… alo… striga Ceauşescu în disperare într-o zi de decembrie ‘89, ziua în care scânteia speranţei românilor pentru libertate s-a transformat într-un foc arzător. Ziua în care fiece român (de bună credinţă, cum se zicea pe atunci) urmărea, activ sau pasiv, cum istoria se scrie chiar în faţa ochilor săi, o istorie care trece, în sfârşit, dincolo de piatra de hotar a democraţiei.
Alo... alo... politicieni români... vă mai amintiţi de Revoluţia română din decembrie 1989? Vă mai amintiţi că tineri, bărbaţi, femei, şi-au dat viaţa sau sănătatea ca voi să fiţi parlamentari sau guvernanţi? Dar nu, nu aţi avut timp pentru comemorări şi aduceri-aminte. Fiindcă potrivit principiului Morţii cu morţii, vii cu viile (sau vilele), eraţi prinşi într-o cu totul altă comemorare – comemorarea democraţiei româneşti.
“Doamne, vino Doamne!
Să vezi ce-a mai rămas din oameni...”
(RIP Vali Sterian)
Alo... alo... politicieni români... vă mai amintiţi de Revoluţia română din decembrie 1989? Vă mai amintiţi că tineri, bărbaţi, femei, şi-au dat viaţa sau sănătatea ca voi să fiţi parlamentari sau guvernanţi? Dar nu, nu aţi avut timp pentru comemorări şi aduceri-aminte. Fiindcă potrivit principiului Morţii cu morţii, vii cu viile (sau vilele), eraţi prinşi într-o cu totul altă comemorare – comemorarea democraţiei româneşti.
“Doamne, vino Doamne!
Să vezi ce-a mai rămas din oameni...”
(RIP Vali Sterian)
vineri, 19 decembrie 2008
Miss Camera Deputaţilor
După săptămâni de negocieri prin cârciumi, după ce un prim-ministru propus de preşedinţie îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, după ce un alt prim-ministru e nominalizat de Cotroceni, cam iute şi în disperare, iată că treburile nu au stat, la piaţă, cum au fost împărţite, pardon, negociate. Voiculescu nu a fost dorit pentru vice al Camerei Deputaţilor, aşa că, iaca scandalul. Până la urmă apele s-au liniştit iar fotoliul de şef a fost ocupat, prin vot secret (şi aici mă bufneşte râsul) de Miss România 1994.
Una din realizările trecute în CV-ul europarlamentarului român Roberta Anastase, acum preşedinte al Camerei Deputaţilor, este cucerirea primei poziţii (:)) în concursul Miss România din 1994. Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Roberta_Anastase.
Din vasta activitate profesională a Robertei Anastase notăm: cinci luni ca consilier (sic!) la Ministerul Transporturilor în 2000 şi expert parlamentar în 2001 (nu se precizează câte luni din 2001, una, nouă sau 12?). Cam atât din ceea ce înseamnă activitate în administraţia publică sau Parlament. În rest, ceva cercetare în timpul facultăţii şi manager prin societăţi comerciale. Dacă adăugăm la activitatea profesională şi anul naşterii, 1976, avem profilul complet.
Voi încheia cu un citat, reprodus exact:
“Cine sunt eu, dincolo de omul care vorbeşte în Parlamentul European sau care apare la televizor şi în presa scrisă? M-am înrolat în viaţa politică încă din 1991, când aveam 15 ani, şi de atunci sunt membră a Partidului Democrat, fără să fi schimbat barca în funcţie de bătaia vântului. Am parcurs mai toate treptele ierarhice dintr-un partid până a ajunge eurodeputat ceea ce îmi conferă atuul unei experienţe valoroase în ceea ce priveşte modul de structurare şi de organizare al unui partid politic.” (Autoprezentare extrasă din site-ul oficial http://roberta.anastase.eu/)
Informaţii suplimentare (citiţi, că merită): http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/414114/Confesiunile-Robertei-Anastase--fosta-regina-a-frumusetii/
Mândră Corabia, meşter Cârmaciu’
Una din realizările trecute în CV-ul europarlamentarului român Roberta Anastase, acum preşedinte al Camerei Deputaţilor, este cucerirea primei poziţii (:)) în concursul Miss România din 1994. Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Roberta_Anastase.
Din vasta activitate profesională a Robertei Anastase notăm: cinci luni ca consilier (sic!) la Ministerul Transporturilor în 2000 şi expert parlamentar în 2001 (nu se precizează câte luni din 2001, una, nouă sau 12?). Cam atât din ceea ce înseamnă activitate în administraţia publică sau Parlament. În rest, ceva cercetare în timpul facultăţii şi manager prin societăţi comerciale. Dacă adăugăm la activitatea profesională şi anul naşterii, 1976, avem profilul complet.
Voi încheia cu un citat, reprodus exact:
“Cine sunt eu, dincolo de omul care vorbeşte în Parlamentul European sau care apare la televizor şi în presa scrisă? M-am înrolat în viaţa politică încă din 1991, când aveam 15 ani, şi de atunci sunt membră a Partidului Democrat, fără să fi schimbat barca în funcţie de bătaia vântului. Am parcurs mai toate treptele ierarhice dintr-un partid până a ajunge eurodeputat ceea ce îmi conferă atuul unei experienţe valoroase în ceea ce priveşte modul de structurare şi de organizare al unui partid politic.” (Autoprezentare extrasă din site-ul oficial http://roberta.anastase.eu/)
Informaţii suplimentare (citiţi, că merită): http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/414114/Confesiunile-Robertei-Anastase--fosta-regina-a-frumusetii/
Mândră Corabia, meşter Cârmaciu’
joi, 18 decembrie 2008
Aleşii Celui de sus
Constat cu uimire şi plăcută surprindere că suntem un popor cu oameni aleşi. Nu la alegeri, ci aleşi de Cel de sus să ne conducă. Precum a existat un singur Iisus, Buddha, Mahomed. Doar un Gandhi, Einstein, Hitler, Hemingway, Rahmaninov sau Durer. După cum există doar un singur Michael Jackson, Robert de Niro sau Steven Spielberg, iată că în România există doar unii care pot, ştiu şi vor să conducă.
O iau de la capăt şi din nou afirm că sunt uimit cum Guvernul prinde forme cu aceleaşi nume de acum patru, cinci, şase ani. Aceleaşi personaje, aceiaşi aşa-zişi politicieni. Nici măcar nu mai este valabilă spusa “alţi actori, aceeaşi piesă”, pe naiba, e aceeaşi piesă şi ACEIAŞI actori. Şi după cum uram, acum o săptămână – “bine te-am regăsit FSN”, iată că acum se reformează parţial Guvernul de acum câţiva ani. Parcă ieri citeam despre ministresa Educaţiei poreclită Abramburica, sau despre semi-bărbăţia ministrului agricol pierdută (sau dobândită?) la o partidă de vânătoare.
Constat astfel că în România noastră postrevoluţionară NU mai sunt alţi profesionişti, oameni de valoare, care să poată conduce ţara şi ministerele, decât un grup restrâns format din aceleaşi figuri. Aşadar au fost alegeri, la care eu nu am votat. Şi bine am făcut. Se pare că pentru a schimba ceva în clasa politică românească va trebui să votăm partide din alte ţări sau să emigrăm.
Şi acum linişte... să-i lăsăm să conducă... să ne conducă... pe cele mai înalte culmi ale democraţiei... lor.
O iau de la capăt şi din nou afirm că sunt uimit cum Guvernul prinde forme cu aceleaşi nume de acum patru, cinci, şase ani. Aceleaşi personaje, aceiaşi aşa-zişi politicieni. Nici măcar nu mai este valabilă spusa “alţi actori, aceeaşi piesă”, pe naiba, e aceeaşi piesă şi ACEIAŞI actori. Şi după cum uram, acum o săptămână – “bine te-am regăsit FSN”, iată că acum se reformează parţial Guvernul de acum câţiva ani. Parcă ieri citeam despre ministresa Educaţiei poreclită Abramburica, sau despre semi-bărbăţia ministrului agricol pierdută (sau dobândită?) la o partidă de vânătoare.
Constat astfel că în România noastră postrevoluţionară NU mai sunt alţi profesionişti, oameni de valoare, care să poată conduce ţara şi ministerele, decât un grup restrâns format din aceleaşi figuri. Aşadar au fost alegeri, la care eu nu am votat. Şi bine am făcut. Se pare că pentru a schimba ceva în clasa politică românească va trebui să votăm partide din alte ţări sau să emigrăm.
Şi acum linişte... să-i lăsăm să conducă... să ne conducă... pe cele mai înalte culmi ale democraţiei... lor.
luni, 15 decembrie 2008
Politica la români
Zâmbete, bannere, lumini, minciuni, oameni, bani, Bani, viziuni, televiziuni, promisiuni, pro-misiuni, lege?, pupincurişti, politicieni, uninominale, bale, ţoale, cravate portocalii, costume albastre, tricouri roşii, ouă, roşii, verzi, cai verzi, schimbare?, mentalitate, politică, Europa, popi, răspopiţi, vorbe, slogane, baloane, balcoane, silicoane, scandaluri, săli pline, săli pline?, palme, alegeri, parveniţi, ipocriţi, campanie, şampanie, festivism, patriotism?, primar, primul ar, steguleţe, praf, în ochi?, păr cărunt, mustaţă mijită, bâlbâieli, ploaie, salarii, democraţie, fluturaşi, spirit, luptă, avere, patimă, patimi, pensii, cuvinte, baliverne, candidaţi, taxe, transpiraţie, vot... linişte?
vineri, 28 noiembrie 2008
Generaţie de învingători?
Postez un articol care circulă pe net şi care mi se pare genial... Nu ştiu cine l-a scris, eu doar l-am aranjat puţin şi l-am pus în pagină.
Născuţi la începutul anilor 70-80, vedem acum în anul 2007 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci cand au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaiele mondiale, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva odată.
Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunsa" ,"Castel", "Raţele şi vânătorii", "Ţară, ţară! Vrem ostaşi","Prinsa" ,"Pac Pac", "Hoşii şi vardiştii", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care închiriam un video şi ne uitam la filme închişi în casă, primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci sau de la sârbi.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Şoimi ai Patriei" şi ultimii "Pioneri".
La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte şi am cântat Mulţi Ani Trăiască, nu Happy Birthday la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills ,Melrose Place , Twin Peaks, Dallas.
Noi am ascultat şi AC DC, şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii,dar toţi dansam.
Dar, spre deosebire de copiii de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de 50 Cent şi Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", şi am băut Cico şi Zmeurata, şi ni s-a părut ceva extraordinar cand au apărut primele sucuri "de la TEC" fără să ne fie teamă că "au prea multe E-uri". Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ci ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround, ci tăceam ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram. Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care încă roşeam la cuvântul "sex", care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole.
Este uimitor că mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut brichete cu capac special să nu fie folosite de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu câinii şi pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm, părinţii noştri nu au "child proof" în case, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentara, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, şi am văzut prima dată MTV.
Suntem o generaţie de învingatori?
Născuţi la începutul anilor 70-80, vedem acum în anul 2007 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci cand au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaiele mondiale, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva odată.
Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunsa" ,"Castel", "Raţele şi vânătorii", "Ţară, ţară! Vrem ostaşi","Prinsa" ,"Pac Pac", "Hoşii şi vardiştii", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care închiriam un video şi ne uitam la filme închişi în casă, primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci sau de la sârbi.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Şoimi ai Patriei" şi ultimii "Pioneri".
La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte şi am cântat Mulţi Ani Trăiască, nu Happy Birthday la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills ,Melrose Place , Twin Peaks, Dallas.
Noi am ascultat şi AC DC, şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii,dar toţi dansam.
Dar, spre deosebire de copiii de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de 50 Cent şi Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", şi am băut Cico şi Zmeurata, şi ni s-a părut ceva extraordinar cand au apărut primele sucuri "de la TEC" fără să ne fie teamă că "au prea multe E-uri". Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ci ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround, ci tăceam ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram. Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care încă roşeam la cuvântul "sex", care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole.
Este uimitor că mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut brichete cu capac special să nu fie folosite de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu câinii şi pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm, părinţii noştri nu au "child proof" în case, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentara, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, şi am văzut prima dată MTV.
Suntem o generaţie de învingatori?
miercuri, 26 noiembrie 2008
miercuri, 12 noiembrie 2008
Soldaţii români, atacaţi de Piranha
Întrucât au probleme tehnice, Piranha, transportoarele trimise recent în Afganistan sunt folosite de soldaţii români doar prin baza militară, fără a ieşi în misiuni de patrulare, scrie Cotidianul.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, citat de NewsIn, a dat asigurări că singurele neajunsuri apărute la transportoarele Piranha sunt legate de integrarea dintre transportor, turelă şi mitralieră. Totodată, transportoarele sunt lipsite de blindajul suplimentar care, deşi trebuia deja montat, nu a ajuns încă în Afganistan, întrucât ministerul de-abia a finalizat procedurile de licitaţie. Deci, ce să înţelegem? Avem transportoare moderne cu probleme mai peste tot? De altfel, să nu uităm că unul dintre factorii cei mai importanţi care a decis înlocuirea transportoarelor vechi a fost tocmai blindajul neadecvat. Iar acum, aflăm că blindajul modern nu a fost montat fiindcă nu s-a organizat până acum licitaţia. Îţi pocneşte mintea, zău aşa.
Ministrul spune însă că protecţia militarilor români din zona de război nu este însă afectată, chiar dacă transportoarele nu pot fi încă folosite în misiuni în afara taberelor militare, deşi scopul achiziţionării acestor vehicule a fost chiar creşterea siguranţei militarilor români. Normal că siguranţa lor nu este afectată din moment ce nu părăsesc baza militară. Ahaaa, acum m-am prins. Cred că tocmai ăsta era scopul domnilor, ca băieţii să stea liniştiţi şi să se plimbe cu Piranha prin tabără. Oricum, în curând revin acasă.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, citat de NewsIn, a dat asigurări că singurele neajunsuri apărute la transportoarele Piranha sunt legate de integrarea dintre transportor, turelă şi mitralieră. Totodată, transportoarele sunt lipsite de blindajul suplimentar care, deşi trebuia deja montat, nu a ajuns încă în Afganistan, întrucât ministerul de-abia a finalizat procedurile de licitaţie. Deci, ce să înţelegem? Avem transportoare moderne cu probleme mai peste tot? De altfel, să nu uităm că unul dintre factorii cei mai importanţi care a decis înlocuirea transportoarelor vechi a fost tocmai blindajul neadecvat. Iar acum, aflăm că blindajul modern nu a fost montat fiindcă nu s-a organizat până acum licitaţia. Îţi pocneşte mintea, zău aşa.
Ministrul spune însă că protecţia militarilor români din zona de război nu este însă afectată, chiar dacă transportoarele nu pot fi încă folosite în misiuni în afara taberelor militare, deşi scopul achiziţionării acestor vehicule a fost chiar creşterea siguranţei militarilor români. Normal că siguranţa lor nu este afectată din moment ce nu părăsesc baza militară. Ahaaa, acum m-am prins. Cred că tocmai ăsta era scopul domnilor, ca băieţii să stea liniştiţi şi să se plimbe cu Piranha prin tabără. Oricum, în curând revin acasă.
vineri, 7 noiembrie 2008
It's a good year to be black
Vatican
Biserica Catolică, prin vocea fostului şef al episcopilor americani, susţine că este pregătită pentru a avea în fruntea sa un papă de culoare. Wilton Daniel Gregory, de origine afro-americană, susţine că alegerea lui Barack Obama reprezintă un mare pas pentru umanitate, un semn că în Statele Unite problemele rasei şi ale discriminării sunt de domeniul trecutului.
Hollywood
Actualul James Bond, actorul Daniel Craig, crede că victoria democratului Obama în cursa prezidenţială din Statele Unite este dovada că umanitatea a evoluat şi că este suficient de pregătită pentru ca viitorul interpret al agentului 007 să fie un actor de culoare, scrie The Telegraph.
Vom merge cu colorarea până în pânzele negre, dar mă întreb ce facem cu laptele?
Biserica Catolică, prin vocea fostului şef al episcopilor americani, susţine că este pregătită pentru a avea în fruntea sa un papă de culoare. Wilton Daniel Gregory, de origine afro-americană, susţine că alegerea lui Barack Obama reprezintă un mare pas pentru umanitate, un semn că în Statele Unite problemele rasei şi ale discriminării sunt de domeniul trecutului.
Hollywood
Actualul James Bond, actorul Daniel Craig, crede că victoria democratului Obama în cursa prezidenţială din Statele Unite este dovada că umanitatea a evoluat şi că este suficient de pregătită pentru ca viitorul interpret al agentului 007 să fie un actor de culoare, scrie The Telegraph.
Vom merge cu colorarea până în pânzele negre, dar mă întreb ce facem cu laptele?
vineri, 17 octombrie 2008
Diaconescu a adus la OTV “girofarele” poporului
Aseară, instalat comod în sufragerie, pe canapeaua Drobeta, căreia i-am tăiat picioarele să fie în ton cu moda, dau drumul la televizor şi încep să butonez telecomanda, întrucât filmul cu FemeiaMâţă de pe ProTV nu mă atrăgea deloc. Pac, pac cu butonatul, până când, pac, îmi apar pe ecran trei girofaruri, şi nu girofare cum scria pe ecran. Diaconescu de la OTV nu încetează să mă uimească. Iată-l pe ecran, în direct, evident, cu o nouă achiziţie. Un aparat care depistează minciuna din vorbele oricărei persoane. Adică, te face din vorbe. Pe scurt, cum funcţionează drăcia: se dă drumul la o înregistrare cu persoana, care vorbeşte ce-i trece prin căpăţână. Aparatul, dotat cu un microfon, laptop şi multe sârme şi cabluri, detectează ceva în vocea vorbitorului şi pune în mişcare girofaruri de trei culori, ca semaforul din colţ, doar că una e albastră în loc de verde. Albastru se aprinde şi se învârte dacă subiectul este curat ca lacrima, galben, s-ar putea să mintă, s-ar putea să spună adevărul, şi roşu când o ia complet pe ulei vorbind de cai verzi pe pereţi. Aoleo, mi-am zis, asta da invenţie. Ce-o să mai tremure toţi politicienii cu gurile lor de miere şi faptele lor de îngeri, când vor fi supuse înregistrările lor la aparatul cu girofaruri.
Primul subiect, fostul şef al poliţiei române, în timpul conferinţei de presă în urma scandalului loganelor dotate precum naveta spaţială Discovery. Diaconescu dă drumul la aparat, la casetă şi girofarurile poporului încep să se învârtă ba pe galben, ba pe albastru. Deodată, personajul se ambalează şi declară “am venit aici fiindcă nu am nimic de ascuns”. Brusc, pe ultimul cuvânt, al naibii girofar roşu, începu să lumineze. A urmat Piţurcă, vorbind despre ridicarea sa de pe aeroport, nu în aer, ci la audieri poliţieneşti, pe care sincer nu l-am văzut, aşa că nu ştiu cum s-au învârtit girofarurile, şi, apoteotic, Ceauşescu la aşa-zisul proces. M-am speriat de sinceritatea defunctului până când, la răspunsul acestuia despre conturile în străinătate, roşu! Ia uite, chiar acum, când unele instituţii vroiau să-l scoată sărac şi cinstit. Dar dacă minte girofarul? Pe el cine-l testează?
În final, aş dori să-i propun lui Diaconescu următorul experiment, să dea drumul la aparatul cu girofare şi să spună următoarele: acest aparat detectează întotdeauna minciuna. Să vedem ce culori de “girofare” se vor învârti.
Primul subiect, fostul şef al poliţiei române, în timpul conferinţei de presă în urma scandalului loganelor dotate precum naveta spaţială Discovery. Diaconescu dă drumul la aparat, la casetă şi girofarurile poporului încep să se învârtă ba pe galben, ba pe albastru. Deodată, personajul se ambalează şi declară “am venit aici fiindcă nu am nimic de ascuns”. Brusc, pe ultimul cuvânt, al naibii girofar roşu, începu să lumineze. A urmat Piţurcă, vorbind despre ridicarea sa de pe aeroport, nu în aer, ci la audieri poliţieneşti, pe care sincer nu l-am văzut, aşa că nu ştiu cum s-au învârtit girofarurile, şi, apoteotic, Ceauşescu la aşa-zisul proces. M-am speriat de sinceritatea defunctului până când, la răspunsul acestuia despre conturile în străinătate, roşu! Ia uite, chiar acum, când unele instituţii vroiau să-l scoată sărac şi cinstit. Dar dacă minte girofarul? Pe el cine-l testează?
În final, aş dori să-i propun lui Diaconescu următorul experiment, să dea drumul la aparatul cu girofare şi să spună următoarele: acest aparat detectează întotdeauna minciuna. Să vedem ce culori de “girofare” se vor învârti.
marți, 14 octombrie 2008
13-15 iunie 1990... sau evul mediu post comunist
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu "sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de13/14 iunie 1990".
www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4
Nu am în intenţie să comentez absolut deloc ştirea de mai sus. Citind-o, însă, îmi aduc aminte cu groază de acele zile în care forţa brută a făcut legea într-o ţară, care, cu doar şase luni înainte, şi-a câştigat cu greu libertatea şi democraţia.
Dar cum s-a ajuns la mineriade?
- 28 ianuarie 1990. Miting al partidelor istorice, în Capitală, care adună zeci de mii de oameni îngrijoraţi de semnele tot mai clare de deviere comunistă ale Frontului Salvării Naţionale şi de hotărârea acestuia de a se transforma în partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie.
- 29 ianuarie 1990. În urma apelurilor lansate la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei, Bucureştiul este invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri şi alte instrumente de “restabilire a liniştii”. Are loc prima mineriadă.
- 18 februarie 1990. Miting al Opoziţiei, în Piata Victoriei. Diversionişti incită mulţimea pentru a pătrunde în forţă în sediul Guvernului. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemaţi la Bucureşti minerii. Mineriada a doua.
- Efectul discursului lui Ion Iliescu, care a calificat drept golani şi huligani demonstranţii din Piaţa Universităţii, a fost acela că tot mai mulţi oameni au venit în piaţă în ziua de 25 aprilie. Pe faţada Universităţii au fost atârnate portrete ale lui Mihai Eminescu şi pancarte imense, printre care şi una cu punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (punctul 8 cerea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate).
- 20 mai 1990. Duminica Orbului. Au loc alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
FSN câştigă cu 66%, Ion Iliescu este ales preşedinte cu 85%.
- 13 iunie 1990. Planul de evacuare a Pieţei Universităţii.
“În ziua de 13 iunie 1990, începând cu ora 2.30, câteva mii de poliţişti, militari, pompieri şi agenţi ai Serviciului Român de Informaţii au intervenit, la solicitarea Guvernului, a preşedintelui Ion Iliescu şi a partidului de guvernământ, pentru de manifestanţi a Pieţei Universităţii. Pentru a-şi justifica acţiunile, guvernanţii au implicat în evenimente, folosind manipularea, sindicatele, asociaţiile de revoluţionari şi minerii din Valea Jiului. Au urmat trei zile de coşmar, violenţe, ilegalităţi şi manifestări dictatoriale. Peste o mie de oameni au fost reţinuţi şi arestaţi de pe străzi, de la serviciu sau de la domiciliu. Aproape 800 de oameni au fost răniţi în incidentele de stradă şi au fost înregistrate numeroase decese prin împuşcare .” (România liberă – 14 iunie 2004).
“Oameni bătuţi cu sălbăticie,împuşcati, legaţi în lanţuri, omorâţi în bătaie - cu răngi, topoare, lanţuri de fier, ciomege; oameni morţi, cu feţele arse cu acid, ca să nu fie identificaţi; oameni dispăruţi, care nu au mai fost găsiţi niciodată - elevi, studenţi, tineri. TAB-uri, mitraliere, elicoptere, scutieri, armată, focuri de armă asupra populaţiei, incendii, crime, jafuri, violuri, devastări, arestări arbitrare şi fără mandat la sfârşit de mileniu II - nu este Irakul asediat, este Bucureşti, capitala unei Românii care încetase de a mai fi un stat pe harta Europei [...].
1024 arestări ilegale, 746 răniţi, 3500 oameni bătuţi, 1466 cartuşe trase. Oficial, au existat 7 morţi. Neoficial, 188 de morţi din zilele 13-15 iunie 1990.” (www.mineriada.org)
Remember 13-15 iunie...
www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4
Nu am în intenţie să comentez absolut deloc ştirea de mai sus. Citind-o, însă, îmi aduc aminte cu groază de acele zile în care forţa brută a făcut legea într-o ţară, care, cu doar şase luni înainte, şi-a câştigat cu greu libertatea şi democraţia.
Dar cum s-a ajuns la mineriade?
- 28 ianuarie 1990. Miting al partidelor istorice, în Capitală, care adună zeci de mii de oameni îngrijoraţi de semnele tot mai clare de deviere comunistă ale Frontului Salvării Naţionale şi de hotărârea acestuia de a se transforma în partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie.
- 29 ianuarie 1990. În urma apelurilor lansate la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei, Bucureştiul este invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri şi alte instrumente de “restabilire a liniştii”. Are loc prima mineriadă.
- 18 februarie 1990. Miting al Opoziţiei, în Piata Victoriei. Diversionişti incită mulţimea pentru a pătrunde în forţă în sediul Guvernului. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemaţi la Bucureşti minerii. Mineriada a doua.
- Efectul discursului lui Ion Iliescu, care a calificat drept golani şi huligani demonstranţii din Piaţa Universităţii, a fost acela că tot mai mulţi oameni au venit în piaţă în ziua de 25 aprilie. Pe faţada Universităţii au fost atârnate portrete ale lui Mihai Eminescu şi pancarte imense, printre care şi una cu punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (punctul 8 cerea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate).
- 20 mai 1990. Duminica Orbului. Au loc alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
FSN câştigă cu 66%, Ion Iliescu este ales preşedinte cu 85%.
- 13 iunie 1990. Planul de evacuare a Pieţei Universităţii.
“În ziua de 13 iunie 1990, începând cu ora 2.30, câteva mii de poliţişti, militari, pompieri şi agenţi ai Serviciului Român de Informaţii au intervenit, la solicitarea Guvernului, a preşedintelui Ion Iliescu şi a partidului de guvernământ, pentru
“Oameni bătuţi cu sălbăticie,împuşcati, legaţi în lanţuri, omorâţi în bătaie - cu răngi, topoare, lanţuri de fier, ciomege; oameni morţi, cu feţele arse cu acid, ca să nu fie identificaţi; oameni dispăruţi, care nu au mai fost găsiţi niciodată - elevi, studenţi, tineri. TAB-uri, mitraliere, elicoptere, scutieri, armată, focuri de armă asupra populaţiei, incendii, crime, jafuri, violuri, devastări, arestări arbitrare şi fără mandat la sfârşit de mileniu II - nu este Irakul asediat, este Bucureşti, capitala unei Românii care încetase de a mai fi un stat pe harta Europei [...].
1024 arestări ilegale, 746 răniţi, 3500 oameni bătuţi, 1466 cartuşe trase. Oficial, au existat 7 morţi. Neoficial, 188 de morţi din zilele 13-15 iunie 1990.” (www.mineriada.org)
Remember 13-15 iunie...
joi, 9 octombrie 2008
Mai sondăm cinci minute şi plecăm acasă
Potrivit unui studiu salarial, realizat de Mercer, una dintre cele mai mari companii de consultanţă în resurse umane la nivel global şi citat de HotNews. Angajaţii din companiile private din Bucureşti şi Ilfov au un salariu mediu brut lunar de 1.450 de euro. La nivel de ţară, salariul mediu lunar net al angajaţilor din eşantionul analizat de studiul Mercer este de 1.000 de euro. Însă în condiţiile în care majoritatea companiilor acordă bonusuri şi beneficii angajaţilor, veniturile lunare pot fi cu mult mai mari.
Unde aţi făcut sondajul, fraţilor? Ce eşantion aţi chestionat? Salariu mediu net de 1000 de euro pe ţară în sector privat? Mie unul nu-mi vine să cred.
Ce ţi-e şi cu sondajele şi statisticile astea. Haideţi să vă dau un exemplu. În urma unui sondaj de opinie, s-a ajuns la concluzia că cel mai periculos loc este patul. De ce? Una din întrebări era: „Care credeţi că este locul unde mor cei mai mulţi oameni? Cele mai multe răspunsuri au fost „în pat”. Concluzia: cel mai periculos loc este patul. Corect?
Sau... Potrivit statisticilor, în România fiecare persoană consumă 10 kg de carne de porc pe lună. Asta înseamnă ca e bine. Statistic. Vă spun eu ce înseamna... Jumătate consumă 20 de kg pe lună, iar ceilalţi nici un gram. Cam aşa stă treaba şi cu salariile.
Mai sondăm cinci minute şi plecăm acasă.
Unde aţi făcut sondajul, fraţilor? Ce eşantion aţi chestionat? Salariu mediu net de 1000 de euro pe ţară în sector privat? Mie unul nu-mi vine să cred.
Ce ţi-e şi cu sondajele şi statisticile astea. Haideţi să vă dau un exemplu. În urma unui sondaj de opinie, s-a ajuns la concluzia că cel mai periculos loc este patul. De ce? Una din întrebări era: „Care credeţi că este locul unde mor cei mai mulţi oameni? Cele mai multe răspunsuri au fost „în pat”. Concluzia: cel mai periculos loc este patul. Corect?
Sau... Potrivit statisticilor, în România fiecare persoană consumă 10 kg de carne de porc pe lună. Asta înseamnă ca e bine. Statistic. Vă spun eu ce înseamna... Jumătate consumă 20 de kg pe lună, iar ceilalţi nici un gram. Cam aşa stă treaba şi cu salariile.
Mai sondăm cinci minute şi plecăm acasă.
miercuri, 8 octombrie 2008
A zburat şi... a zburat
În urma gafelor, realizate rând pe rând de Cristian Adomniţei, premierul Tăriceanu l-a demis, ieri, pe ministrul educaţiei. În locul acestuia, la Ministerul Educaţiei a fost propus liberalul Anton Anton, preşedintele Autoritătii Naţionale de Cercetare. Traian Basescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru.
Ce şi-a spus premierul Tăriceanu: jap dau unu afară şi poate se potolesc sindicatele. Ce a avut dom’le cu mirele Adomniţei? Mare brânză că a împrumutat şi el elicopterul Internelor să ajungă la cununie. Da ce-aţi fi vrut? Să rămână biata mireasă de pomină? Dar alţii, care zboară prin aerul şi pe şoselele patriei către amante folosind baza materială a instituţiilor? Adomniţei măcar a dovedit a fi un bun familist. Da’ ce, să înceapă viaţa de familie cu stângul? Mai bine cu dreptul de a zbura pân’ la cununie. Şi a zburat.
Ce şi-a spus premierul Tăriceanu: jap dau unu afară şi poate se potolesc sindicatele. Ce a avut dom’le cu mirele Adomniţei? Mare brânză că a împrumutat şi el elicopterul Internelor să ajungă la cununie. Da ce-aţi fi vrut? Să rămână biata mireasă de pomină? Dar alţii, care zboară prin aerul şi pe şoselele patriei către amante folosind baza materială a instituţiilor? Adomniţei măcar a dovedit a fi un bun familist. Da’ ce, să înceapă viaţa de familie cu stângul? Mai bine cu dreptul de a zbura pân’ la cununie. Şi a zburat.
Ziua fără maşini, la Reşiţa
Conform principiului Mersul pe jos face piciorul frumos,
în fiecare an, pe 22 septembrie, întreaga lume marchează Ziua fără Maşini.
Astfel, timp de 24 de ore, în Ziua fără Maşini, peste 1.600 de orase din statele membre ale Uniunii Europene au interzis accesul automobilelor pe arterele principale, cu scopul de a-i convinge pe şoferi să renunţe la deplasarea cu maşina, în schimbul transportului în comun, zone pietonale sau piste pentru biciclete.
Ce a fost la Reşiţa pe Bulevardul Republicii, păzit de poliţişti comunitari să nu-l calce vreo roată spurcată? Haos. O mişcare browniană de copii, care mai de care mai iuţi şi imprevizibili. Unii pe role, alţii pe biciclete sau trotinete. Haos total. Cei mici străbăteau bulevardul în absolut toate direcţiile posibile făcând jaloane cu trecătorii. Nu ştiai ce să fereşti mai întâi tricicleta din dreapta sau Pegasul din stânga. La un moment dat, pe lângă un poliţist comunitar, ce păzea o barieră, trece un cârd gălăgios de copii, pe doua roţi, înjurându-se de mama focului. Dacă aş reproduce cuvintele la emisiunea în direct de la radio, m-aş trezi cu amenzi din partea CNA mai mari decât Diaconescu de la OTV. Şi gardianul ce făcea? Păzea!
Printre toţi aceştia, tramvaiul şi maşina poliţiei cu girofare. Emoţionant. Se aude un anunţ din difuzoarele, amplasate de primărie, ce-ţi spărgeau timpanele: Copii, nu va ţineţi de tramvai, nu este voie! Mişto. Bine că nu a zis: copii nu mai trageţi de vestonul domnului poliţist, şi tu! Ăla cu şapca roşie, dă-te jos de pe capota maşinii. Lasă girofarul!
Să nu mai vorbesc de şoferii supăraţi, care, unii, habar nu aveau ce se întâmplă.
Daţi-mi voie, cu această ocazie, să felicit organizatorii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)