joi, 2 aprilie 2009

Secretul autostrăzilor

Un hotel invizibil va fi lansat în Laponia anul viitor.
Fiecare cameră a hotelului, care va fi amplasată într-un copac, are forma unui cub din aluminiu şi sticlă, suspendat la 15 metri de pământ. Pereţii exteriori ai camerei de sticlă au proprietăţile unei oglinzi, astfel, hotelul este camuflat perfect în mediul înconjurător.

(Realitatea.net – 1 aprilie 2009)

De cum au ajuns noii guvernanţi la Guvern şi la guvernare, mi-am tot agitat neuronii pentru a înţelege calea şi modalităţile de investiţii, pe termen lung, în infrastructură. După ce au criticat de m-am săturat realizarea până acum a numai cinci kilometri de autostradă, au decis în prima fază că zeci de mii de metri se vor aşterne prin relieful patriei. Şi asta în ciuda crizei. Dar ce nu ştiam eu, muritor de rând, că maimarii ţării deţin Secretul Autostrăzilor.
Adus din îndepărtata Laponie, Secretul va fi pus în aplicare, iar peste patru ani, întreaga Românie va fi brăzdată de nenumărate autostăzi. Prima dintre ele, Bumbeşti-Livezeni.

Un comentariu:

  1. autostrazile sunt un pretext legal pentru politicieni pentru a- si spori situatia financiara...un camuflaj, acoperire legala pentru excrocherie...

    RăspundețiȘtergere