miercuri, 12 noiembrie 2008

Soldaţii români, atacaţi de Piranha

Întrucât au probleme tehnice, Piranha, transportoarele trimise recent în Afganistan sunt folosite de soldaţii români doar prin baza militară, fără a ieşi în misiuni de patrulare, scrie Cotidianul.

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, citat de NewsIn, a dat asigurări că singurele neajunsuri apărute la transportoarele Piranha sunt legate de integrarea dintre transportor, turelă şi mitralieră. Totodată, transportoarele sunt lipsite de blindajul suplimentar care, deşi trebuia deja montat, nu a ajuns încă în Afganistan, întrucât ministerul de-abia a finalizat procedurile de licitaţie. Deci, ce să înţelegem? Avem transportoare moderne cu probleme mai peste tot? De altfel, să nu uităm că unul dintre factorii cei mai importanţi care a decis înlocuirea transportoarelor vechi a fost tocmai blindajul neadecvat. Iar acum, aflăm că blindajul modern nu a fost montat fiindcă nu s-a organizat până acum licitaţia. Îţi pocneşte mintea, zău aşa.

Ministrul spune însă că protecţia militarilor români din zona de război nu este însă afectată, chiar dacă transportoarele nu pot fi încă folosite în misiuni în afara taberelor militare, deşi scopul achiziţionării acestor vehicule a fost chiar creşterea siguranţei militarilor români. Normal că siguranţa lor nu este afectată din moment ce nu părăsesc baza militară. Ahaaa, acum m-am prins. Cred că tocmai ăsta era scopul domnilor, ca băieţii să stea liniştiţi şi să se plimbe cu Piranha prin tabără. Oricum, în curând revin acasă.

Un comentariu: