Alo… alo… striga Ceauşescu în disperare într-o zi de decembrie ‘89, ziua în care scânteia speranţei românilor pentru libertate s-a transformat într-un foc arzător. Ziua în care fiece român (de bună credinţă, cum se zicea pe atunci) urmărea, activ sau pasiv, cum istoria se scrie chiar în faţa ochilor săi, o istorie care trece, în sfârşit, dincolo de piatra de hotar a democraţiei.
Alo... alo... politicieni români... vă mai amintiţi de Revoluţia română din decembrie 1989? Vă mai amintiţi că tineri, bărbaţi, femei, şi-au dat viaţa sau sănătatea ca voi să fiţi parlamentari sau guvernanţi? Dar nu, nu aţi avut timp pentru comemorări şi aduceri-aminte. Fiindcă potrivit principiului Morţii cu morţii, vii cu viile (sau vilele), eraţi prinşi într-o cu totul altă comemorare – comemorarea democraţiei româneşti.
“Doamne, vino Doamne!
Să vezi ce-a mai rămas din oameni...”
(RIP Vali Sterian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu