Dacă doriţi să revedeţi

Cum arăta o zi de Crăciun pe vremea comuniştilor?

Pentru a sărbători venirea cu daruri a lui Moş Gerilă, fiindcă aşa l-au poreclit pe Moş comuniştii, pregătirile cu aprovizionarea începeau cu mult înainte. În primul rând îţi socoteai raţiile pe două luni ce ţi se cuveneau de pe cartelă. După care începea adevărata cursă a “făcutului rost”. Trebuia să faci rost de tot ce trebuie: carne, ouă, lapte, portocale, saloane, de-ale gurii. Vreun salam de Sibiu sau două sticle de Pepsi erau mană cerească. Înarmat cu cîteva plase de pânză (pe care oricum le aveai în permanenţă asupra ta) porneai prin oraş în căutare de cozi. Da! De cozi, şi nu de produse. Dacă era o coadă în faţa unui magazin, te puneai liniştit, fiindcă indiferent ce “se dădea”, sigur aveai şi tu nevoie. La acţiunea cu mâncarea participa întreaga familie. Aşa se putea sta, în acelaşi timp, la mai multe cozi (adică ore bune pierdute). Învingătoare, cu plasele pline, familia se reuneşte pentru a socoti captura.

Cu sacii-n căruţă şi merindele pe masă, începea pregătirea pomului de Crăciun, făcut şi el rost (tot Crăciun spun, însă pe atunci, sărbătoarea era una comunistă, a oamenilor muncii liber-cugetători). Din dulap scoteai atent globurile rămase întregi după căzătura bradului de anul trecut, saloanele tari ca piatra, strânse şi nemâncate de vreo patru, cinci ani şi instalaţia de lumini, care trebuia atent testată, verificată şi, mai mult ca sigur, reparată. Mai cu un beculeţ lipsă, mai cu o saloană doar hârtia, mai cu un glob crăpat, bradul prindea formă de sărbătoare.

Seara la televizor, se derula programul sandwich (un rahat între două telejurnale) la care nici nu se aducea vorba de colinde, dar mai să le cânte careva. Aşa că, iar la făcutul rost apelam şi trăgeam o casetă, două, cu colinde de-ale lui Hruşcă sau ale Madrigal-ului. Bucuroşi, ne adunam în jurul bradului comunist şi petreceam cu gândul la Revelion când televizuina română programa momente vesele, dans modern şi şlagăre, iar la ora cinci de dimineaţă, la emisiunea “Iată zorile se-arată”, se cânta Periniţa. În zilele următoare, “Dacă doriţi să revedeţi”.

La Mulţi Ani!